BIOGRAFIE ROLURI ARHIVA
Copilarie
Scoala profesionala
Institutul de teatru
Teatrul Nottara
Mari intalniri





Teatrul Armatei, transformat ulterior in Teatrul Nottara a devenit pentru George Constantin nu numai o institutie unde a fost repartizat dupa incheierea studiilor ci si un spatiu benefic ce a capatat, odata cu trecerea anilor, caldurosul statut de „a doua casa”. Avand in vedere ca in perioada anilor 1956-1957 (deci imediat dupa terminarea facultatii), actorul trebuia sa-si satisfaca stagiul militar, faptul ca i s-a oferit posibilitatea de a lucra in institutia de cultura a Ministerului Apararii s-a dovedit a fi o adevarata sansa.

Proaspat angajat in randurile colectivului artistic al Teatrului Armatei, George Constantin a jucat intr-un prim spectacol, Mama si copiii ei de A.N. Afinoghenov in regia lui Gheorghe Jora. Spectacolul, ce a avut premiera pe data de 14 noiembrie 1956, cuprindea in distributie si un nume de marca al teatrului romanesc: actrita-profesoara Sandina Stan. In perioada de inceput de cariera, George Constantin a fost distribuit in cateva spectacole, in roluri mici, dar pe care le realiza cu un tip de implicare afectiva pe care l-a pastrat, ulterior, in toata cariera sa: „eu nu am putut sa fac nimic nici in repetitie, nici la spectacol, nici o fapta de scena decat convins fiind ca in clipa aceea nimic pe lume nu este mai important si mai adevarat”.


Sanda Manu

Colegi de generatie (absolventi in acelasi an, 1956, la clase paralele, de actorie si regie), angajati in teatru in acelasi timp, George Constantin si Sanda Manu au dezvoltat impreuna o prietenie artistica durabila. In stagiunea 1959-1960 apare spectacolul Pygmalion de Bernard Shaw. George Constantin avea douazeci si sase de ani. Tanarul actor si-a construit rolul cu cea mai mare grija, asa cum lucra de obicei si a reusit „o capodopera. A fost incredibil” spunea regizoarea Sanda Manu. Conform spuselor acesteia, George Constantin era profund interesat de absolut toate amanuntele legate de prezentarea rolului sau; de la cel mai mic detaliu legat de costum, la construirea lumii nobiliare si pana la psihologia rolului.

Henry Higgins in Pygmalion

In stagiunea 1966-1967 George Constantin a jucat din nou in regia Sandei Manu in Acest animal ciudat de Gabriel Arout dupa povestiri de A.P.Cehov. Un spectacol in care George Constantin si partenera sa Gilda Marinescu „depaseau orice teatru psihologic, realist incat intrau intr-o dementa artistica (nu naturalista), intr-o cheltuiala de energie, de inspiratie ca in teatrul absurd”, spunea Sanda Manu.

Tot in regia Sandei Manu, in stagiunea 1969-1970, Teatrul Nottara scoate la rampa spectacolul Crima si pedeapsa de Gabriel Arout dupa romanul lui F.M.Dostoievski. George Constantin juca rolul lui Porfiri (anchetatorul); partener era, intre altii, Stefan Iordache in rolul lui Raskolnikov. Regizoarea spunea: „Erau doi gladiatori puternici. George venea cu un statut de mare actor, iar Iordache venea tumultos. A fost un privilegiu pentru mine sa lucrez cu ei. N-am vazut niciodata pe viu un duel de spada, n-am vazut doi mari spadasini care pornesc o lupta in care martorii care-i urmaresc uita ca miza e viata sau moartea, pentru ca spectacolul luptei devine atât de important, incat fricii ii ia locul admiratia. Mijloacele lui George erau atat de imprevizibile (radea, plangea, isi imbratisa victima, il implora, ii cadea in genunchi, vroia sa-l stranga de gat, ii canta), incat Stefan, stimulat, gasea, la randul lui, reactii la fel de imprevizibile”. „A fost cea mai perfecta relatie dintre doi actori pe scena romaneasca!” spunea regizoarea Catalina Buzoianu.


In afara de colaborarile cu Sanda Manu, George Constantin a creat intre anii 1960-1965 roluri memorabile in Teatrul Nottara: Sextus Pompeius in Antoniu si Cleopatra si Dmitri Karamazov in Fratii Karamazov in regia lui George Teodorescu, Pietro Gralla in Act venetian de Camil Petrescu si unul dintre marile roluri ale sale, Serban Saru-Sinesti in Jocul ielelor de Camil Petrescu, in regia lui Crin Teodorescu.

Cronicarul Irina Coroiu nota, intr-un tulburator articol intitulat „In oglinda memoriei”, despre creatiile camilpetresciene ale lui George Constantin: „Pe unda luminoasa a spiritului, s-a produs o prima intalnire fericita intre Actor si Dramaturg. (...) Pietro Gralla se iluzioneaza filosofand despre delicata monada a inimii sale. Transgresand secolele cu impetuozitatea-i de uriasa felina histrionica, la scurt timp avea sa devina Serban Saru-Sinesti, „una dintre cele mai infernale canalii”, personaj azi de o frisonanta actualitate, veros politician caruia ii dezvolta in tromba cinismul senzual si franchetea ipocrita. Timbrul vocii dand masura exacta a rafinatei decantari a amalgamului de morga si mojicie, ironie si abjectie. (...) Performanta lui George Constantin consta in slefuirea subtila a materiei dramatice pana la obtinerea unei complicitati secrete cu publicul caruia i se incredinta cu o luciditate extraordinara”.


Horia Lovinescu

„Horia Lovinescu a reprezentat un moment important in cariera mea artistica, fiindca, in afara de faptul ca am jucat in foarte multe piese ale lui –sase, sapte, cred- in perioada cât a fost director (vreo douazeci de ani) am jucat si alte multe roluri care au constituit trepte in viata mea artistica... Momentul acela a ramas exceptional pentru mine...” spunea George Constantin trasand o perioada favorabila din cariera sa artistica, cuprinsa intre anii 1964 si 1983 când la directia Teatrului Nottara s-a aflat dramaturgul Horia Lovinescu.

Lucian Giurchescu era invitat sa monteze Henric al IV-lea de Luigi Pirandello la Teatrul Nottara, directorul Lovinescu a sustinut puternic distribuirea lui George Constantin in rolul titular. „Marea creatie a spectacolului o realizeaza George Constantin. „Henric al IV-lea” este, in cariera lui, un moment de salt; actorul uimeste prin descoperirea unor solutii scenice rascolitor de adevarate prin omenesc. Puternic, dar iremediabil infrânt, cu elanuri de energie si caderi marcând o imensa oboseala sufleteasca, capabil de o ironie nimicitoare si de mari resurse de caldura sufleteasca, actorul strabate situatiile incarcate de inalta tensiune, momentele de ambiguitate derutanta, pentru a culmina, inainte de marea hotarâre, intr-o scena in care se regaseste, o liniste de dincolo de fire” nota Ileana Popovici in Contemporanul.

Henric al IV-lea in Henric al IV-lea

Directorul-dramaturg Horia Lovinescu ii propune lui George Constantin rolul titular din piesa Petru Rares. Rolul Petru Rares a fost scris de Horia Lovinescu special pentru George Constantin: „Pe lânga admiratia si respectul pe care le port acestui mare si complex actor, am fata de el si o relatie subiectiva; se intâmpla astfel un fenomen destul de ciudat in ultima vreme: atunci când scriu, ma pomenesc la sfârsitul piesei ca prezenta lui, cunoasterea lui, aprecierea mea fata de el sa ma fi facut ca piesa sa fi fost construita in jurul personalitatii lui. Chiar daca nu este un gest deliberat, atunci când se ajunge la distribuirea actorilor nu pot sa ma gândesc la altcineva decât la George Constantin”.
Presa de specialitate si publicul, cel ce incepuse sa-l iubeasca si sa-l recunoasca ca pe un mare slujitor al scenei, rasplatindu-l cu valuri de aplauze, au constientizat saltul urias pe care l-a facut George Constantin cu acest rol. Remarci de genul „succes categoric”, „reusita cea mai mare a actorului” sau „monumentalul pe care George Constantin il continea a umplut tot teatrul” au aparut in presa vremii, in cronicile de teatru semnate de cunoscute nume ale teatrului românesc.

Petru Rares in Petru Rares

Relatia artistica dintre George Constantin si Horia Lovinescu a cunoscut si un alt moment de maxima amploare: spectacolul „Jocul vietii si al mortii in desertul de cenusa” unde rolul Tatalui i-a prilejuit actorului o alta importanta creatie.
Construit de autor tot pe structura personalitatii actorului, rolul Tatalui era caracterizat de criticul Valentin Silvestru ca fiind: „un batrân decazut, cu sufletul ca un colombariu de suvenire putrefacte, deplânge mereu pierderea unui eden factice, personaj beckettian, monstruos, si ridicol, jucându-si comic drama si având un ultim moment, sublim, de autenticitate”.